Unii oameni sunt invizibili. Ei există, dar, într-un anumit sens, nu există.

Îi întâlniți des, când mergeți pe stradă. Dar de obicei nu îi priviți. Sau o faceți pentru o secundă, dar nu îi vedeți cu adevărat.

Atenția voastră este întotdeauna în altă parte.

Vorbesc despre persoanele fără adăpost, acum.

Deși ar fi posibilă asigurarea unei locuințe, pentru fiecare om, se estimează că aproximativ 150 de milioane de oameni nu au un loc în care să locuiască.

Chiar și în majoritatea țărilor bogate, sute de mii de persoane nu au unde să locuiască.

În Statele Unite, de exemplu, peste 500.000 de oameni trăiesc pe străzi.

În același timp, în aceeași țară, aproximativ 18 milioane de case sunt neocupate.

Aceasta este una dintre cele mai nebunești, cele mai tulburătoare realități ale timpului nostru.

Dar nimănui nu pare să-i pese.

Majoritatea oamenilor consideră că locuința este ceva normal, natural și inevitabil.

Unii chiar cred că cei de pe stradă sunt de vină că nu au casă.

În ochii lor, cei fără adăpost sunt leneși și improductivi, nu au obiective sau aspirații, prin urmare, merită modul de viață pe care îl au.

Dar, după cum cercetările au clarificat, persoanele fără adăpost sunt, în general, persoane defavorizate, care provin din medii socioeconomice scăzute și au fost puternic afectate. Sunt persoane cărora nu li s-a oferit niciodată sprijinul emoțional, intelectual și financiar necesar pentru a concura și a reuși în sistemul nostru economic aprig.

Nu au ales să eșueze, au fost nevoiți să o facă.

Cei fără adăpost sunt v1ct1me ale v1olenței, dar majoritatea dintre noi nu înțeleg acest lucru.

În acest sistem, oamenii trebuie să concureze constant pentru bani și resurse și, în mod inevitabil, unii dintre ei câștigă în timp ce alții pierd.

Cei fără adăpost sunt probabil cei mai mari pierzători.

Pentru a pune capăt acestei situații, trebuie să ne schimbăm economia. Totuși, pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să punem la îndoială fun-damentele societății noastre și asta înseamnă să ne punem la îndoială pe noi, deoarece noi suntem cei care formăm colectiv societatea.

Dar nu îndrăznim să facem asta – ne este frică să aruncăm o privire în oglindă și să înțelegem lumea și rolul pe care îl jucăm în ea, ca nu cumva să ne distrugă iluziile despre cine suntem.

Deci, în schimb, alegem să negăm realitatea. De aceea ignorăm persoanele fără adăpost: pentru a evita să ne confruntăm cu un adevăr pe care l-am reprimat atât de mult timp.

Data viitoare când se întâmplă să treci pe lângă persoane fără adăpost, te îndemn să nu te uiți prea aspru la ele.

Dacă este posibil, stai lângă ei și privește-i puțin. Încearcă să te pui în locul lor și să simți ce simt ei.

Imaginează-ți prin ce trebuie să treacă, pentru a ajunge să trăiască pe străzi și toate greutățile pe care trebuie să le suporte zilnic.

În cele din urmă, ia în considerare ce am putea face, ca societate, pentru a le atenua sufer1nța și, dacă poți face ceva personal pentru a ajuta la realizarea acestui lucru, fă-o.

Alexandra Pîrvan

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *