Azi, întreaga creștinătate îl cinstește pe sfântul Ilie, despre care se știe că împlinește dorințele tuturor celor se roagă lui cu mare încredere.

Persoanele care au probleme, trebuie ca în ziua de 20 iulie, ziua sfântului Ilie, să înalțe către acesta o rugăciune aducătoare de mare ajutor.

Iată mai jos și textul rugăciunii:

”Ne rugăm ție, Sfânt Ilie, cel care ai fost ridicat la cer într-un car de foc, învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului în timpul Schimbării Lui la Față, acum sălășluind în lăcașurile Raiului și stând în fața tronului

Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate, și cu Atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne îndepărtăm din calea păcatului, îndrumându-ne spre lucrul bun.

Să mijlocești pentru noi Sfinte Ilie să fim sănătoși, noi, copiii și părinții noștri. Să ne ajuți să fim de folos aproapelui nostru când acesta este la ceas de boală, de cumpănă sufletească și sufocat de datorii. Ne rugăm ție, Prorocule Făcător de Minuni, să-i îndepărtezi din calea noastră și a familiei noastre, pe cei care nu țin seamă de rânduielile Sfintei Biserici și de poruncile Domnului.

Amin!”

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *