Sfintii parinti subliniau: „Cel ce se impartaseste trebuie sa simta inainte frica de Dumnezeu, evlavie si cainta. Iar dupa impartasire trebuie sa simta pace, bucurie si dorinta de a nu vorbi cu nimeni”.
Parintele Necula zicea: „Cand omul se impartaseste, primeste forta, este luminat, contempla orizonturi largi, simte bucurie, functie de dispozitia sa interioara si de inflacararea sa. Unul simte bucurie si odihna, altul simte pace, celalat dorinta de a se consacra lui Hristos si o mila inefabila pentru toti. Personal, atunci cand ma aflu foarte obosit, dupa Sfanta Impartasanie, ma simt odihnit, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat!”, scrie doxologia.ro.
Aceasta experienta duhovniceasca are un interes aparte: „Cand mi-am inceput viata preoteasca in manastire, in afara de Ceasuri, era randuita slujirea zilnica a Sfintei Liturghii. Incepeam slujba noaptea si terminam Liturghia inainte de a se face ziua. Impartasindu-ma in fiecare zi cu Sfintele Taine, simteam o asa mare putere in mine, incat eram ca un leu. Sufletul meu ardea de o asemenea flacara dumnezeiasca incat, toata ziua, nu-mi era nici foame, nici sete si nu simteam nici caldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineata pana seara. Chiar si vara, cand dupa masa parintii se odihneau in chiliile lor, cautand un pic de racoare, eu transportam pamant fertil si ingrasamant in gradinile pe care le cultivam in afara manastirii”.
Sfintii parinti spuneau: „Cel ce se impartaseste trebuie sa simta inainte frica de Dumnezeu, evlavie si cainta. Iar dupa impartasire trebuie sa simta pace, bucurie si dorinta de a nu vorbi cu nimeni”.
