Spitalul Sf. Constantin si-a deschis, oficial, portile cladirii construite in ultimii ani in locul fostei fabrici Pantex, aici relocandu-se activitatea de spital, in timp ce in cladirea in care si-a avut pana acum sediul este amenajat ambulatoriul institutiei sanitare. Aceasta este cea de-a doua cladire industrial transformata in spital de investitorul brasovean Mihai Miron, dupa ce in 2011 a transformat fosta fabrica a Colgate-Palmolive in ceea ce avea sa fie prima cladire a spitalului Sf. Constantin.

Desi investitia a fost finalizata de mai multa vreme, avizul de la Ministerul Sanatatii a venit abia luna trecuta., scrie bizbrasov.ro.

Anul trecut, spitalul Sf. Constantin, deschis in 2011, se intindea pe o suprafata de 3.500 mp, unul din cei mai mari zece jucatori privati de pe piata locala, a finalizat cu o cifra de afaceri de circa 54 de milioane de lei, fata de 46,5 milioane de lei anul anterior, potrivit directorului general si datelor publice.

Spitalul a avut anul trecut 11.700 de pacienti, alti 54.000 de pacienti fiind inregistrati pe ambulatoriu. „Cerere exista pentru toate specialitatile si pentru interventii complexe, pe chirurgie abdominala toracica, endovasculara minim invaziva, cazuri pe onco-chirurgie, vin pacienti din toata tara“. Mai mult, programul de chirurgie robotica este in continua dezvoltare. Anul trecut, sectia de chirurgie toracica a realizat prima rezectie laser pulmonara videoasistata din sistemul medical privat. Tot in cadrul spitalului s-au efectuat trei transplanturi cu prelevare robotica in 48 de ore.

Din 2016, au fost demarate investitiile pentru extinderea spitalului din Brasov intr-o noua cladire.

Dezvoltarea s-a facut in etape, pe un teren de trei hectare si in cladiri preluate de antreprenorul Mihai Miron de la compania Pantex, aflata in insolventa. Noua cladire a spitalului din Brasov, ce se intinde pe circa 11.500 de metri patrati, este dotata cu sase sali de intervenție si doua sali de transplant, cu o sectie de terapie intensiva de peste 250 mp, arata ultimele date.

Spitalul privat Sf. Constantin din Brasov reprezinta prima investitie a antreprenorului roman Mihai Miron pe piata privata de servicii medicale. Tot mai multi pacienti se indreapta catre sistemul privat de sanatate in conditiile in care la stat nu gasesc echipamente moderne si nici conditii ca la privat.

Spitalul este operat de firma Teo Health, din actionariatul careia fac parte Mihai Miron (indirect), Floriean Firu, Vlad Teodorescu, dar si medici din cadrul unitatii.

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *