„Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata;
dispretuit si nebagat in seama.
Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat.
Si noi Il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu,
Dar El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat”. (Sfanta Scriptura, Isaia)
Suntem in Saptamana Patimilor Domnului Nostru Iisus Hristos si, ca de fiecare data, a patimaselor noastre dorinte!
Ieri, acum doua milenii si ieri, in ziua de Florii, Domnul Hristos a fost primit in Cetate cu interes politic sau cu speranta rezolvarii problemelor cetatenesti cotidiene: ieri, speranta independentei prin iesirea de sub dominatia romana si azi speranta independentei determinata de bunastare.
In eleganta Sa, Domnul Iisus Hristos intelege scopurile vremelnice ale lumii, de aceea vine calare pe un pui de magarus, bland si smerit in Cetatea Imparateasca. Nu foloseste ofensive strategice, nu uzeaza de retorica.
„Ca un miel spre junghiere s-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa” (Sfanta Scriptura, Isaia, 53).
Vine sa implineasca pentru omenire adevarata realitate a „tineretii fara batranete si vietii de apoi”. In povestile copilariei noastre si in dorintele noastre necenzurate, tineretea fara batranete si viata de apoi reprezinta idealuri pe care incercam insa sa le implinim prin efortul nostru egocentric, intr-un mod antagonic si fantezist.
Pentru pretinsa tinerete fara batranete ne ritualizam impovarator viata in mutilari estetice, descantece anti-aging, tezaurizari corporale cu etichete la vedere sau talismane care resusciteaza, in functie de pretul platit sau de brand, dezechilibrile diforme sau emotionale.
Elixirul vietii de apoi ni-l inchipuim, in mod dramatic solutionat prin remediile pozitionarii ierarhice si acumularii patrimoniale.
Si totusi, din iubire, Domnul Iisus Hristos vine sa ne bucure daruindu-Se pentru dorinta noastra, dar in intelegerea Sa, pentru ca El este „Calea, Adevarul si Viata!”.
Domnul Hristos nu cere eforturi supraomenesti, tot ce este peste puterile noastre, crucea si jertfa sunt duse de El. Noi, insa, pentru scopuri hedoniste sau josnice, am pierde zile si nopti.
Dumnezeu ne-a daruit prin creatie si suflare de viata, frumusetea si veselia chipului Sau, asemanarea Sa in iubire si incantare pentru creatia si opera creatoare.
„Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic:
Ce este omul ca-Ti amintesti de el ? Sau fiul omului ca-l cercetezi pe el?
Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu slava si cu cinste l-ai incununat pe el.
Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” (Psalmul 8).
Si totusi, lumea contemporana are insa chipul toxic al exceselor, asemanarea instinctelor pradatoare, suflarea istovita de zadarnicii.
Stapanul intunericului ascunde toate aceste mutilari ale Divinului intr-o cosmetica rafinata a intelectului si manierelor. Din aceasta „sinteza a harababurii” se creeaza un dumnezeu al scopurilor si intereselor marunte, scrie produsemanastiresti.ro.
Dumnezeu si diavolul, sfintenia si golania, bucuria si imbuibarea, viata si trecerea dincolo reprezinta atributele oricui, la dispozitia oricui.
„Iata, iti pun azi inainte viata, binele si raul!” (Deuteronom)
De Sfintele Sarbatori, cand veselia si bucuria imaculata ar da slava intru cei de sus si pe pamant pace, intre oameni bunavoire,traim o satisfactie instinctuala care depaseste de multe ori si planul diabolic de rasturnare a esteticului si firescului.
In Duminica Floriilor, Domnul Iisus Hristos este singurul imparat al tuturor timpurilor care intra bland si smerit in tulburatorul Oras al Pacii.
Noi avem dezlegare la peste, trimitem mesaje sterile si tranzactionam in functie de obligatii si ierarhii, cadouri la cei care sunt inruditi cu numele florilor. Ne imbulzim la poarta bisericilor, pentru ca sunt reduceri la ramurele de salcie, intelese mai mult intr-o nuanta magica decat in randuiala simbolisticii ortodoxe.
De Luni, Domnul Iisus isi incepe Patimirea Sa pentru despatimirea noastra.
Noi incepem curatenia in case, umflam doagele piscinelor, apoi alergam dopati catre mall-uri.
La Biserici bat clopotele, noi batem covoarele!
„Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma miluieste” (Luminanda din Saptamana Patimilor).
In aceste cantec de o muzicalitate desavarsita vedem ca Domnul Iisus, Cel ce se imbraca cu Lumina ca si cu o haina si are grija de noi mai mult decat de crinii campului, constientizeaza necesitatea primenirii si improspatarii, insa in Adevarul Sau.
In Saptamana Patimilor, dureros ca o incrancenare, calea noastra devine o intersectie nesemaforizata, pe culoarele hypermarket-urilor, pentru cobilitele multimodale.
Mantuitorul tace in aceasta Saptamana in fata puterilor vremelnice, stie ca ideologia sufoca dragostea, nu vor intelege nimic dinjertfa. Cum sa inteleaga domnii lumii acesteia ca se frange si pentru ei, care aparent au lumea la picioare? Saracul Lazar si vaduva cu cei doi dinari au intaietate in Imparatie, ceilalti cumpara ranguri si proprietati.
Este lovit, umilit, prietenii il parasesc, prin inima Preacuratei trece sabia profetita de dreptul Simeon.
Noi ne gandim ce vom bea, ce vom manca la masa de Pasti.
In caderile noastre, Hristos este Calea si duce Crucea ministrului si a omului de la sapa, printr-un voluntariat tainic, de doua milenii. Nu are nevoie de mediatizare, nu are nevoie de posturile si metaniile noastre aplicate ca dupa un cod deontologic.
Nu are nevoie, dar doreste intoarcerea noastra la frumusetea cea dintai, la chipul si la asemanarea Sa.
Hristos este Viata si impartasirea cu El ne asigura totul, rezolva inclusiv si toata grija cea lumeasca.
In Vinerea Mare, se canta, se traieste Moa rtea in toata substanta ei chinuitoare si inspaimantatoare.
„Astazi s-a rastignit pe lemn Cel ce a spanzurat pamantul pe ape. Cu cununa de spini a fost incununat Imparatul ingerilor” (troparul din Vinerea mare).
Suntem prea ocupati sa ne stingem cu Hristos, avem de transat mielul, de vopsit ouale in culorile zbuciumului nostru interior. Daca mergem la biserica suntem competitivi in spanzurarea nodurilor pe sfoara.
Curtea Bisericii devine in comunitatile mici un podium pentru colectia de primavara, un balci al bilanturilor de la ultimul exercitiu al intalnirilor si achizitiilor.
In noaptea Invierii facem raliuri cu lumanarile aprinse, semnificatia noastra fiind doar una de protectie a micutei flacari.
In ziua cea mare, a Invierii, trimitem intr-un limbaj de lemn remasterizat sms-uri in care saracul si plapandul iepuras paste fericit si are obligatia sa ne dea case, bani, servicii. Daca ar fi constient ca el, o fiinta mica a Creatorului e personaj principal intr-un spectacol al grotescului cu dichis, intr-o zi unica pentru omenire, s-ar retrage sfios din prea mult bun simt.
Participam in campionatul oualor albastre, verzi, vinetii, apoi, vorba cantecului, „saptamana mare trece, ne-om iubi mandro cat zece!”.
Dupa Pasti, metalele grele din excese ne intuneca, ne intoxica pentru ca noi facem totul dupa chipul si asemanarea noastra, a lumii in care traim si a printului veacului acestuia, ce se vede totusi depasit in imaginatie de bestiala noastra aplicatie de viata.
Iisus Hristos e un Domn, nu ne incurca nimicurile zilei, devenite mod si ideal de viata, sta la usa si bate. Daca il chemam, nu vine cu mana goala, vine cu Insusi Trupul si Sangele Sau.
Faceti loc si Domnului Nostru Iisus Hristos la petrecere, doar este Ziua Invierii Sale, ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim!
