Încă din Antichitate, oamenii au fost fascinați de momentul în care au văzut că e Lună plină. Dar oare câți dintre noi știm că atunci avem voie să facem anumite lucruri și trebuie să ne oprim de la altele? Iată ce nu trebuie să faceți când afară e Lună plină.
Evitați certurile
Specialiștii ne îndeamnă ca atunci când este Lună plină să evităm cât putem de mult să ne certăm cu cineva. Dintr-un motiv foarte bine întemeiat: vom continua disputa foarte mult timp de atunci, iar acesta nu va face decât să se deterioreze relațiile cu cei din jur.
Sub nicio formă, persoanele care suferă de diverse probleme de sănătate nu trebuie să privească Luna plină. Potrivit tradiției, dacă vor face acest lucru, se vor însănătoși foarte târziu.
O influență negastă asupra sănătății în general, dar mai ales a somnului se produce dacă cineva doarme sub celul liber când Luna e în faza maximă. Oare câte alte legături între comportamentul uman și fazele lunii vor mai descoperite în curând?
Felicia Iederă