In urma cu 19 ani, cand a organizat prima actiune de impadurire, Alin Useriu, fondatorul Tasuleasa Social, a reusit cu greu sa adune vreo 40 de voluntari. „Nu mai vorbisem niciodata in fata atator oameni si mi s-a pus un nod in gat. Am zis: No, hai, sa plantam. Si am avut nevoie de trei zile ca sa plantam un hectar”, povesteste el. Dupa aproape doua decenii in care Alin Useriu i-a invatat pe oameni sa le pese de natura, spiritul voluntariatului a prins radacini puternice in Transilvania.
Sambata trecuta, la Sanmihaiu de Campie, 1.500 de oameni au impadurit 10 hectare de teren distrus de agricultura intensiva, intr-o actiune de voluntariat organizata de Tasuleasa Social si Banca Transilvania.
Doar in primele 24 de ore de la startul inscrierilor, si-au anuntat participarea nu mai putin 1.000 de persoane. „1.000 de oameni in 24 de ore este ceva extraordinar, pentru ca nu i-am chemat sa le dam ceva, i-am chemat sa ii punem la munca. Au venit oameni din toata tara, a fost ca o sarbatoare”, spune Alin Useriu. O sarbatoare din care, in urmatorii ani, va creste in localitatea din Bistrita Nasaud o padure de gorun, frasin si, pe varful dealului, ceva pin negru.
„Am vorbit cu cei din comunitatea locala sa ingradeasca si sa protejeze puietii, pana cand vor creste si se vor putea apara singur. Apoi ei ii vor ajuta pe oameni”, a explicat fondatorul Tasuleasa Social. Unii dintre copacii plantati de el cu multi ani in urma, cand altii defrisau fara mila, au astazi patru metri inaltime. Atunci cand incepi sa faci ceea ce trebuie, natura incepe sa se se regenereze.
Padurea Transilvania este o actiune sustinuta de 5 ani de Banca Transilvania, spune Omer Tetik, CEO al BT (foto).
„Padurea Transilvania a fost ideea noastra pentru a face mai mult decat banking. Am avut viziunea asta, sa facem an de an o padure mare, ceva care sa ramana. Ne-am dus in directia aceasta dintr-un motiv simplu: pentru ca noi credem ca este un lucru bun si care trebuie facut. Primul lucru, acum 5 ani, a fost sa cautam un partener puternic, etic si bine organizat. Acel partener a fost si este Tasuleasa Social si suntem recunoscatori echipei de acolo si miilor de voluntari pentru ce am realizat in acesti ani, impreuna: 50 de hectare de padure noua in Romania”.
„Un arbore matur controleaza o tona de apa. Dar la noi, arborii maturi au fost dusi la gatere”
Pentru a exista un echilibru, 35% din suprafata unei tari ar trebui sa fie acoperite de padure, dar din cauza taierilor ilegale, Romania este mult sub aceasta tinta.
„Populatia nu e constienta ca se produce un dezastru. O perdea forestiera nu este necesara doar ca sa nu ajunga zapada pe sosea. Padurea ne da viata, padurea aduce umiditate aerului, un arbore matur controleaza o tona de apa. Dar la noi, arborii maturi au fost dusi la gatere, iar in locul lor lor nu a mai fost pus nimic”, atrage atentia Alin Useriu.
Pentru el, Padurea Transilvania este o sala de clasa in care oamenii invata ca existenta lor nu poate fi rupta de cea a naturii si ca fiecare dintre noi avem o responsabilitate de a indrepta lucrurile. „Este o uriasa sala de clasa si o forma de protest. S-au inscris foarte multi adolescenti si tineri. Generatia noastra le lasa lor o datorie. Si uneori le lasam constient datoria asta, iar ei vor trebui sa repare toate problemele care decurg din ea”, spune el. „Aceasta este cea mai mare problema de mediu pe care o avem. Abuzul asupra padurii, gestionarea ei prosteasca nu doar cei care fura padurea sunt de vina, ci si noi. Noi nu avem pentru lemn niciun pic de respect. Noi ne ducem, ne simtim bine in casa bunicii de la tara, dar dupa aceea tragem un beton, daca se poate”, crede Alin Useriu.
Prin programele de la Tasuleasa Social, ii invata pe tineri sa mearga civilizat pe munte, sa lege legaturi cu locurile pe care le viziteaza, sa invete sa le cunoasca frumusetea si valoarea. In acest fel, padurile nu mai sunt doar ale celor care vad in ele pret lemnului vandut, ci devin incet-incet parte dintr-o comunitate careia ii pasa. In acest proces, incepe sa schimbe ceva atat in peisaj, cat si in oameni.
Tiberiu Useriu: Tinerii au invatat deja ca trebuie sa lase ceva in urma lor
La plantarea Padurii Transilvania a fost prezent si fratele lui Alin, Tiberiu Useriu, cel care a castigat de trei ori consecutiv cel mai dur maraton din lume, 6633 Arctic Ultra. La Tasuleasa a reusit acesta sa isi lase trecutul deoparte si sa devina din condamnat unul dintre cei mai buni alergatori de anduranta ai lumii. „Eu nu cred ca eu, cu dragostea mea de frate l-as fi putut ajuta atat de tare pe Tibi cat l-a ajutat Tasuleasa. El in Tasuleasa a avut un sprijin destul de mare. Nu s-ar fi intamplat nimic daca el nu era ambitios, dar colacul de salvare a fost si pentru el, si pentru alti oameni Tasuleasa”, spune Alin Useriu.
Chiar inaintea actiunii de plantare, Tiberiu Useriu a facut o alergare usoara la Tasuleasa pentru a se recupera in urma ultimului maraton arctic, in care a suferit degeraturi. S-a bucurat ca a simtit dureri la degete, semn ca terminatiile nervoase incep sa isi revina. Povesteste ca a descoperit voluntariatul tarziu, spre deosebire dintre multi dintre cei care au venit sa planteze copaci. „Cand eram copiii, noi am taiat cu parintii nostri, am descoperit ceva mai tarziu ca trebuie sa lasam ceva in urma, pentru copiii nostri. La primele actiuni de voluntariat eram cateva zeci, iar astazi avem 1.500 de oameni, dintre care 70% sunt tineri, tinerii au invatat deja ca trebuie sa lase ceva in urma lor. Cred ca Tasuleasa Social a contat foarte mult in Transilvania, in crearea acestui spirit”, spune Tibi Useriu.
„Nu putem avea o viata ca in Germania, daca nu ne implicam ca in Germania. Acolo o mare parte din populatie face donatii recurente, actiuni caritabile, voluntariat. La noi, numarul celor care fac asta este foarte mic, dar lucrurile incep insa sa se schimbe”, crede fratele sau, Alin.