Orice gospodină își dorește, chiar și în sfântul Post al Paștelui să pună pe masa tot felul de preparate, care de care mai gustoase și mai arătoase. O astfel de rețetă este cea de musaca de cartofi cu ciuperci, cu care vă asigurăm că veți încânta nu doar familia, ci și musafirii. Merită să încercați!

Mod de preparare

Pentru a obține delicioasa musaca de cartofi cu ciuperci aveți nevoie de următoarele ingrediente: ½ kg cartofi, ½ kg ciuperci, 2 cepe, 1 morcov, 4 linguri cu ulei, 50 g margarină, 3 linguri cu bullion, mărar, pătrunjel, sare, piper.

Curățați cartofii, apoi îi puneți la fiert și preparați un piure, la care adăugați margarină, sare și piper. Tocați mărunt ceapa și morcovul și căliți în ulei, apoi adăugați ciupercile tăiate.

Acoperiți cu apă și lăsați să fiarbă la foc mic. Când sunt gata, lăsați să se răcească, apoi dați prin mașina de tocat. Peste toate aceste ingrediente, adăugați bulionul, verdeața tocată mărunt, sare și piper. Ulterior, ungeți bine cu margarine o tavă, apoi așezați alternativ strat de cartofi, strat de ciuperci, terminând cu cel de cartofi.

Dizolvați o lingură cu bullion și puneți deasupra, apoi adăugați verdeața toccata. Lăsați la cuptor pentru o jumătate de oră.

Felicia Iederă

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *