Mostenitorul tronului Marii Britanii a participat la o slujba ortodoxa.
Intr-un moment cand Marea Britanie trage sa se rupa de Europa si zice „stop” la straini, Printul Charles da o noua dovada de deschidere si de atasament fata de Romania, participand la Londra, in mijlocul comunitatii noastre, la o slujba ortodoxa. Un moment de mare emotie, la care avem bucuria sa va facem partasi, cu ajutorul unor romani, care au avut sansa sa participe la eveniment.
In mijlocul romanilor

Pe zi ce trece, Printul Charles, mostenitorul tronului Marii Britanii, devine tot mai mult „unul de-al nost”! Daca la inceput vorbea despre frumusetile Transilvaniei, ca un turist fermecat de ce vede, in ultima vreme, vorbeste deschis despre legaturile sale cu Ardealul si se mandreste (pe buna dreptate, caci documentele istorice o demonstreaza!) ca e urmas din stirpea regala a lui Vlad Tepes si a vechilor dinastii de domni munteni.
Acum doi ani, invitat de prestigioasa Universitate „Babes-Bolyai”, care i-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa”, Printul a tinut neaparat sa se reculeaga la mormantul de la Teius, al sotilor Zamfira Norocea si Petru Racz, cei mai vechi stramosi ai sai romani din Ardeal. Nu exista ocazie sa nu vorbeasca de bine Romania, nu exista cauza romaneasca pe care sa o poata servi si sa nu o faca, atat cat ii permit programul incarcat si limitele impuse de importanta sa pozitie in monarhia britanica…
Nu mai departe de anul trecut, se vehicula in presa despre ultimul proiect de anvergura al Printului: albumul „Transylvania Florilegium”, in care 36 de artisti internationali de renume au fost chemati sa surprinda, cu talent de pictor dar si cu acuratete stiintifica, superba flora salbatica a Romaniei, scrie formulaas.ro.

Dar ultimul gest de atasament fata de romani al Printului Charles a surprins pe toata lumea! Intr-un moment de maxima tensiune politica, in care Marea Britanie vrea sa se rupa de Uniunea Europeana si sa-si inchida granitele in fata strainilor, Printul Charles a decis sa mearga in mijlocul comunitatii romanesti din Londra, participand, ca semn de pretuire fata de spiritualitatea noastra ortodoxa, la o slujba tinuta la Parohia Romana „Sfantul Gheorghe”, in vechea biserica „St. Dustan in the West”.

Costume populare pe strazile Londrei
Zvonul ca Printul Charles urma sa vina la slujba circula de vreo doua saptamani, in cercul romanilor care merg duminica de duminica la biserica „St. Dustan in the West”, din capitala britanica. Pregatirile au fost ca de mare praznic: nu doar vechea biserica englezeasca a fost primenita „ca pe Paste”, dar si oamenii care au asistat la slujba au tinut sa dea aer de sarbatoare intalnirii cu Alteta sa Regala.
„Am ajuns mai devreme in zona bisericii «St. Dustan in the West» si am intrat la un mic restaurant, in asteptarea slujbei”, imi povesteste Alex Coman, un tanar roman care locuieste la Londra. „Si cum stateam eu asa, in fereastra localului, vedeam tot mai multi oameni imbracati in costume populare romanesti, facandu-si loc, grabiti, prin forfota teribila din Londra. Erau asa de colorati si asa de frumosi – toata lumea se uita dupa ei! – ca mi-a tresarit inima de bucurie”. „Merg foarte des la slujbe la biserica romaneasca, dar atmosfera ca atunci cand am intrat in «St. Dustan», nu am mai pomenit! Era in aer o emotie de sarbatoare adevarata!”.
Pasionat de fotografie, Alex a scos imediat aparatul foto si a surprins in imagini evenimentul. „Alteta Sa a fost primit in cel mai pur spirit romanesc al ospitalitatii, cu paine si sare si cu multe zambete”, isi aminteste Alex.

Un „om al oamenilor”
Preotii romani, in randul carora s-a aflat si Inaltpreasfintitul Parinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale, dar si reprezentati ai Bisericii Anglicane, au pregatit o slujba speciala, cu ocazia vizitei Printului Charles: slujba Icoanei Maicii Domnului „Pantanassa”, cantata dupa traditia psaltica bizantina, in limbile romana, engleza si greaca, de catre grupul psaltic al parohiei.
„Printul a urmarit cu atentie slujba si a fost impresionat de corul bisericii. Atmosfera a fost incarcata de emotie. S-a vazut limpede afectiunea comunitatii romanesti pentru printul Charles, recunostinta fata de dragostea si atasamentul lui de Romania”, marturiseste Alina Balatchi, romanca din Marea Britanie. „Chiar daca a fost respectata eticheta impusa de coroana britanica in ceea ce priveste primirea unui astfel de oaspete, Printul Charles ne-a dovedit inca o data ca ramane un «om al oamenilor», insistand sa-i cunoasca pe membrii parohiei romanesti”.
„A fost un moment deosebit, nici macar nu puteam gandi ca ar fi posibil sa traiesc asa ceva in viata mea! Peste ani si ani o sa pastrez intacta lectia de viata pe care am primit-o de la Alteta Sa. M-au impresionat usurinta lui de a comunica, modestia, zambetul aparte si intrebarea gata pregatita pentru fiecare dintre noi. A apreciat valoarea si vechimea frumoaselor costume populare traditionale pe care le purtam si s-a aratat interesat de obiceiurile locurilor din care ne tragem. Ne-a intrebat si de starea de spirit pe care o avem aici, in Regatul Unit, ne-a intrebat si de planurile noastre de viitor”, spune Clara Paltinea, o bunica romanca din Anglia, care a avut fericirea de a schimba cateva vorbe cu Printul.
La finalul slujbei, Charles a tinut sa ii salute personal pe toti membrii corului, dupa care a admirat minute bune frumoasa catapeteasma ortodoxa din Biserica „St. Dustan in the West”, adusa in Anglia de la Manastirea Antim din Bucuresti, a aprins apoi lumanari si s-a rugat la icoanele din biserica. La despartire, Printul a primit din partea credinciosilor romani un superb sal din lana de Hateg. Un cadou simbolic, fata de sprijinul moral pe care romanii din Marea Britanie l-au simtit prin prezenta Printului in mijlocul lor. „Sa stim ca un om ca el se gandeste cu drag la noi e mare lucru, mai ales in momentele astea…”.