Leul de Aur, Mândria orașului Sebeș, a fost sute de ani hanul orașului, dar și locul care l-a găzduit pe însuși Mihai Viteazul, după una dintre luptele pe care marele voievod le-a dat în Transilvania.
Ridicat în anul 1226
Leul de Aur a fost ridicat în anul 1226, având o destinație precisă: han pentru călătorii care urmau să poposească în Sebeș. Cei care au construit acest lăcaș de mare însemnate istorică a fost comunitatea săsească a orașului, având în frunte biserica evanghelică.
Dacă la început hanul avea repartizat la etaj un restaurant, iar la parter berăria, gustăria și crama, în ultimele decenii ale secolului al IX-lea, a devenit centrul cultural și politic al orașului.
Ulterior, hanul a deveni sală de spectacole pentru duminici și sărbători, iar în anul 1948 a fost naționalizat, continuând totuși să aibă o destinație culturală. Din păcate însă, după anul 1990 clădirea a fost părăsită până în anul 2006 când Leul de Aur și-a recăpătat strălucirea de altădată în urma unei investiții private.
De altfel, acesta este locul unde a locuit, apoi a trecut la cele veșnice chiar regele Ungariei, Ioan Zapolya. Și tot aici și-a tras sufletul Mihai Viteazul, după o luptă importantă avută în Transilvania.
Felicia Iederă