Cunoscut ca mare făcător de minuni, sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, se crede că le dă grabnic ajutor celor care au nevoie de spor, ajutor, linişte şi binecuvântare, punându-i să citească o rugăciune.

În timpul păstoriei sale, viaţa duhovnicească în mănăstiri era destul de înaltă, iar pădurile şi sihăstriile erau pline de sihaştri. Însuşi mitropolitul Dosoftei, vestit ascet şi lucrător al rugăciunii, vizita mănăstirile şi sihăstriile din eparhia sa şi cerceta pe cuvioşii părinţi din pustie, folosindu-se mult de smerenia, de răbdarea şi sfinţenia vieţii lor. Încă săruta cu evlavie cinstitele lor feţe şi le trimitea cele de nevoie la chiliile unde se osteneau. Despre aceasta însuşi spunea: „Apucat-am în zilele noastre părinţi înalţi la bunătăţi şi podvig (nevoinţă) şi plecaţi la smerenie adâncă”.

Cel mai de preţ odor al Moldovei, la care Mitropolitul Dosoftei ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe acestea mutându-le în catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanie prin ţară şi multe minuni şi semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. În anii 1686-1687, fiind mare tulburare şi neaşezare în ţară, mitropolitul a luat sicriul cu sfintele moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.

Acolo, în ţară străină, a stat Cuviosul Mitropolit Dosoftei cu ucenicii săi şapte ani de strajă lângă sfintele moaşte, rugându-se ziua şi noaptea cu nădejdea întoarcerii în pământul străbun. Şi venea multă lume la moaştele Sfântului Mucenic Ioan şi nu puţini se vindecau şi se foloseau de sfaturile blândului ierarh. Încă scria şi cărţi de folos şi făcea multe fapte bune.

Aşa ostenindu-se acest mare păstor, aghiograf şi imnograf al Bisericii Ortodoxe Române, la sfârşitul anului 1693 s-a săvârşit cu pace, departe de ţară, dându-şi sufletul în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 222-223) doxologia.ro

Condacul Sfântului Ierarh Dosoftei

Arătatu-te-ai bun lucrător în via lui Hristos, folosind cuvântul Evangheliei Domnului la povățuirea dreptcredincioșilor pe calea mântuirii, ca un adevărat păstor duhovnicesc al Bisericii și slujitor al oamenilor. Credința păzind-o și pe credincioși către Dumnezeu îndreptându-i, întărești nădejdea în sufletele celor care te cinstesc, fericite ierarhe.

Troparul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *