Salariile politistilor vor fi majorate in functie de gradul profesional, arata un proiect de hotarare de guvern pentru actualizarea cuantumului soldei de grad sau a salariului profesional al politistilor.
Salariile politistilor ar putea creste in functie de grad
Potrivit Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC), pe data de 1 martie 2019, sindicalistii vor participa la o sedinta la sediul MAI pentru dezbaterea HG de actualizare a salariului gradului profesional.
„Reamintim faptul ca, intre criticile formulate de FSNPPC la adresa masurilor fiscal-bugetare adoptate de Guvern, anul trecut, s-a regasit si cea referitoare la omisiunea majorarii unor elemente salariale (gradul fiind unul dintre acestea), desi era legala, dar si necesara, ca urmare a cresterii salariului minim brut garantat in plata, de la 1 ianuarie, insa amendamentele noastre au fost ignorate in mod repetat”, potrivit SNPPC. Conform proiectului HG care va fi discutat maine, salariile de grad vor fi cuprinse astfel: – intre 360 si 420 lei, pentru agentii de politie; – intre 430 si 540 lei, pentru ofiterii de politie; – intre 550-590 lei, pentru chestori.
ProLex contrazice Guvernul, legat de salariile politistilor
La inceputul anului, sindicatul ProLex a publicat un anunt care spunea ca declaratiile venite dinspre Ministerul Muncii, potrivit carora salariul angajatilor din MAI s-au dublat, fata de anul 2016, sunt eronate. Mai mult sindicatul a publicat si modul de plata al salariilor din Politie.
„-Politistii nu au salariu de baza, ci salariu de functie. Salariul de functie nu are legatura cu salariul de grad si gradatia de vechime.
-Notiunea de Subcomisar II nu exista nici ca grad si nici ca functie.
-Salariul de functie nu se calculeaza dupa grad si gradatie, ci dupa functie (agent IV-principal, ofiter IV-specialist principal I)
-Gradatia (vechimea) nu afecteaza salariul de functie, ci este calculata ca procent din acesta si intra in componenta salariului lunar.
-Diferenta dintre salariul de functie din decembrie 2016 si decembrie 2018 este in mare parte datorata cresterii salariului de functie cu „25%” in luna ianuarie 2018, atunci cand au trecut si contributiile in sarcina angajatului. Venitul efectiv a crescut la acel moment cu 3%-4%.
-Legea nr. 153/2017 prevede faptul ca salariul de functie al politistilor va creste la data de 01 ianuarie 2019 cu un sfert (1/4) din diferenta dintre salariul de functie din decembrie 2018 si salariul de functie prevazut pentru anul 2022. Cu cat salariul de functie actual este mai mare, cu atat va fi mai mica diferenta. Sumele vor fi diferite.
De exemplu agentii de politie cu vechime mica (agent IV) au in acest moment un salariu de functie de 1994 lei, iar legea (care se aplica etapizat) prevede un salariu de functie de 3900 pentru anul 2022, rezultand astfel o diferenta de 2000 lei din care un sfert inseamna 500 lei. In acelasi timp, prin comparatie, pentru un agent de politie cu 15 ani vechime si cu un salariu de functie de 2500, diferenta va fi de 1400 lei din care un sfert inseamna 350 lei.
In concluzie, informatiile facute publice de catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale nu au legatura cu realitatea, ci sugereaza o falsa dublare a salariilor politistilor, care in realitate au crescut foarte putin. Au fost cazuri in care venitul unora dintre agenti a crescut cu putin peste 200 lei, ceea ce nu reprezinta nici pe departe dublarea venitului, cu care se lauda reprezentantii Guvernului Romaniei!”, scrie pe pagina oficiala ProLex.