Dacă până în secolul al XVII-lea, meiul se cultiva în proporții uriașe, începând cu acea perioadă acesta a început să fie înlocuit tot mai mult cu porumbul. Foarte practic pentru țăranii de odinioară, acesta era folosit pentru multe feluri de mâncare. Când boabele sale erau pline de lapte, se consuma ca atare, iar când se cocea era uscat și fiert și devenea un fel de păsat.
Carnea, un lux
De asemenea, prin coacerea porumbului, se făceau niște turte extrem de bune la gust. Desigur, din alimentația străbunilor noștri nu lipseau hrișca, ovăzul și secara.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la început în Transilvania și apoi în Principate a început să fie cultivat cartoful, care a devenit o adevărată delicatesă. Foarte căutate erau și roșiile, vinetele și bamele, dar și castraveții, dovleceii, sparanghelul “cu totul verde şi (…) slab gust amărui”.
Cât privește carnea, pentru oamenii de rând, aceasta reprezenta un adevărat lux. Deși oamenii creșteau tot felul de păsări, de la găini și curcan la rațe ori gâște, acestea nu se tăiau decât cu ocazii speciale, în special în perioada marilor sărbători.
Potrivit istoriei, cea mai consumată era carnea de oaie, alături de cea de pasăre, urmată de cea de porc și apoi de vită. Sunt cunoscute momentele în care în piețele din Iași “se frigeau boi întregi expuşi mulţimii şi umpluţi cu pui, raţe, sitari şi împodobiţi bogat cu panglici şi monede de aur”.
La capitolul fructe, se spune că românii cultivau trei feluri de struguri: “albi, lunguieţi; roşii, rotunzi şi unii mici, foarte dulci, pe care îi denumesc chişmiş”.
Totodată, pe teritoriul Pricipalelor se găseau prune, caise “care le întreceau pe cele franțuzești și italienești”, iar piersicile de Babadag erau considerate cele mai frumoase și mai gustoase din toată Europa.
Felicia Iederă
