2019 se anunță a fi un an bun din toate punctele de vedere, dar câteva zodii vor avea parte de o situație financiară la care nu au sperat. Iată care sunt cei care vor avea portofelul plin anul acesta.
Capricornii iubesc banii cel mai mult
În anul care tocmai a început, Capricornii își vor atinge scopul și vor reuși să aibă banii pe care și-I doresc atât de mult. Dar pentru asta vor trebui să muncească mult, atât în timpul liber cât și în week-end, iar asta nu prea le convine. Tot din greu vor lucre și Fecioarele, dar pentru că știu să chivernisească orice bănuț, nu vor avea nici un fel de probleme financiare. Mai mult, e momentul ca acești nativi să facă, în sfârșit, o achiziție pe care o doresc de mult.
Și Vărsătorii vor avea un an excelent din punct de vedere financiar, iar astrele îi vor sprijini în acest sens. Dacă până acum Leii au pierdut bani, anul acesta va fi unul cu totul altfel, dar pentru asta trebuie să știe să-și păstreze nepătată imaginea. În ceea ce îi privește pe cei din Săgetător, pentru că sunt foarte harnici și inteligenți, aceștia vor fi recompensați pe măsura muncii lor.
Felicia Iederă