După ce a muncit 11 ani departe de țara și familia sa, Elena Munteanu a fost măcinată de dor și a hotărât să se întoarcă acasă. Până aici nimic ieșit din comun, însă femeia a vrut să își ia și un loc de muncă. Deși a activat în învățământ și are chiar două grade didactice, când a vrut să se angajeze ca educator la o creșă din Târgu Jiu, I s-a spus că… nu are studii pe măsură.

I-a fost respins dosarul

Mare ți-e grădina, Doamne! După ce s-a chinuit 11 ani prin străini, Elena Munteanu s-a întors acasă mânată de dorul copiilor și al nepotului. După ce a căutat o perioadă locuri de muncă la stat, într-un final a găsit publicate pe un site cinci locuri de educator-puericultor. Fericită, femeia a mers la instituția respectivă, unde și-a depus dosarul de înscriere, dar ce să vezi? I s-a spus că îi mai trebuie un certificat pe specializarea respectivă. Și asta în condițiile în care Elena a lucrat în învățământ o perioadă de 11 ani și are și două grade didactice.

Cât privește cursul cu pricina, acesta dura șase săptămâni și avea loc în celălat capăt al țării, tocmai la Timișoara! Oare în România a fi calificat de Colegiul de Învăţător-Educator la universitate cu durată de patru ani şi două grade didactice obţinute în învăţământ chiar nu mai au nici un fel de valoare?

Felicia Iederă

Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *