În adolescență, adesea observăm o creștere a minciunilor. Aceste “mici aranjamente cu adevărul” nu sunt neapărat problematice. Doar dacă nu sunt prea frecvente.
Un copil ezita să mintă din dorința de a fi conform standardelor și educației primite de la părinți, dar adolescent fiind nu mai vede în acest comportament o problemă, ci dimpotrivă o plăcere.
O mulțime de motive poate determina un adolescent să mintă:
Vrea să-și protejeze intimitatea
Simte că privirea părintească este prea pătrunzătoare și atunci dorește să-și protejeze intimitatea. Cultivă secretele lui, vrea să-și țină părinții departe, poate că începe să-și construiască propria viață.
Ia în calcul utilitatea minciunii
Pentru că vrea să evite pedeapsa și să continue să nu se supună regulilor impuse de părinți. Uneori un adolescent minte pentru că nu-și asumă în proprii ochi și ai celorlalți o anumită greșeală, temându-se, cum am mai spus, de reproșuri neagreate pentru cea mai mică abatere.
Simte nevoia să-și creeze o imagine pozitivă
Se întâmplă atunci când minciunile sunt sistematice. Ele pot semnala necesitatea adolescentului de a fi recunoscuț în ochii altora ca fiind persoane minunate cărora li se întâmplă numai lucruri extraordinare.
În dorința de a fi altcineva decât este, adolescentul se află mai degrabă în registrul pierderii stimei de sine, dar ne întrebăm dacă nu cumva această pierdere a fost provocată de o educație prea autoritară.
Poate că îi este rușine de atitudinea lui, știe că a făcut ceva greșit și nu dorește ca acest lucru să fie cunoscut.
Ce facem ca să-i învățăm să spună adevărul?
Le oferim cel mai bun exemplu
Nu mințim noi înșine, inventând scuze false în fața copiilor în diverse situații.
Să nu fim nici prea severi, nici prea liberali
“Adolescentul trebuie să-și cultive grădina secretă”, explică Alain Braconnier. Dacă părinții lui încearcă să pătrundă în intimitatea sa, el va minți să se protejeze.”
Părinții care sunt prea severi își pot împinge copilul să mintă. Înconjurat de interdicții, el le va încălca și va minți că să nu fie pedepsit.
Iar părinții prea toleranți vor stârni aceeași atitudine, avertizează expertul nostru. Adolescentul va minți pentru a atinge limitele de care are nevoie pentru a se construi!”
Să subliniem micile minciuni
O mică minciună nu ar trebui să fie transformată într-o greșeală capitală de către părinți, dar ei trebuie să le arate că nu sunt păcăliți. “Este important să-l facem pe copil să înțeleagă că știm că ne minte fără a dramatiza”, ne sfătuiește Alain Braconnier.
Să nu tolerăm marile minciuni
Legat de consumul de droguri, de exemplu, părinții trebuie să fie foarte fermi. “În acest caz, ei trebuie să-i spună copilului lor că nu mai pot avea încredere în el și că trebuie să respecte interdicția ce i-a fost pusă, înțelegând motivele, pericolele la care se expune. În felul acesta se va dezobișnui de droguri și nu va mai minți”, preconizează expertul citat.
Să-I învățăm să spună mereu adevărul
Adevărul este mai confortabil decât minciuna, de aceea să-I învățăm să spună lucruri așa cum sunt. Un mincinos se minte pe el însuși și nu-și va asuma nici ceea ce face, nici ceea ce este în realitate. Spunând adevărul înseamnă a accepta de a fi pe deplin resonsabili de actele sale.
Când minciunile devine mitomanie
Unii adolescenți și-au făcut din minciună un obicei. Au intrat deja într-un un cerc vicios din care nu mai pot ieși. Ei fabulează mereu, își pierd încrederea în cei care îi înconjoară și se regăsesc singuri, izolați de restul lumii.
“În acest caz, au nevoie de sfaturile specialiștilor”, conchide Alain Braconnier.
Un articol de Ileana Mlădinoiu
