Se pare că Ion Țiriac își dorea de mult să ridice o Universitate care să îi poarte numele și iată că a venit momentul.
„Noi plănuim treaba asta de zeci de ani. În ultimii ani am primit şi promisiuni de la Guvern, Parlament şi Senat că vor scoate o lege prin care o fundaţie care investeşte într-un bun public o sută de milioane să nu mai plătească taxe. Exact ca în Statele Unite“, a explicat Ion Ţiriac
Campusul va include și 4.500 de camere de cazare, un amfiteatru cu 4.000 de locuri, un stadion de rugby și de fotbal, psită de atletism, o piscină olimpică și o academie de tenis.
„Este o treabă foarte ambiţioasă. Vrem să începem din primul an cu 2.000 de studenţi. Asta însemnă că la sfârşitul anului patru vor fi 8.000. Primul lucru este ICEF-ul (n.n. – Institutul de Cercetare în Educaţie Fizică). Pe acesta îl fac eu cum ştiu. Nu vreau să fie o şcoală de profesori de sport. Vreau să fac şcoală de specialişti în sport.
De acolo ieşi antrenor de gimnastică, nataţie, ce vrei…, dar cu acte în regulă. În mijloc fac o şcoală mai măruntă de recuperare medicală, iar cea mai mare parte va fi pentru business. Pe asta din urmă nu ştiu să o fac. Pentru ea am nevoie de cineva să mă ajute“, a explicat omul de afaceri.
Universitatea va purta numele de Ion Ţiriac sau Ţiriac University.