Astrologul Mariana Cojocaru a descris în emisiunea „Numai de bine” de la Antena 3 cum va sta fiecare zodie în Noul An cu sănătatea din punct de vedere astral.
În 2019, avem aspecte foarte interesante datorită faptului că nodurile karmice au părăsit Vărsătorul și Leul și au trecut în Rac și Capricorn. Cum anul trecut lucrurile au stat la extreme, în acest an, cei care sunt puternici, cei care știu cum să aibă grijă de propria sănătate vor reuși să depășească orice hop, scrie antena3.ro
Cei care sunt însă mai delăsători și nu se ocupă de propria persoană vor avea de suferit pentru că Racul știi cum e: un pas înainte, doi înapoi.
HOROSCOP. BERBEC:
La început de an, Marte va fi pe cuspidă, în zona 0,1 grade Berbec. De aceea, se spune că cei care știu să fie luptători, bătăioși, campioni, să facă sport, mișcare, să știe cum să se întrețină, cum să țină o dietă echilibrată vor avea parte de o sănătate foarte bună. Sportul este esențial.
HOROSCOP. TAUR:
Va avea un an destul de bun din punct de vedere al sănătății, nu este vizat în mod direct, mai degrabă indirect, trebuie să fie atenți cei care au probleme cu tiroida, pentru că în 2019 și nu numai se spune că o dietă cât se poate de echilibrată și armonioasă și un stil de viață cât mai sănătos le asigură acestora o stare de sănătate bună.
HOROSCOP. GEMENI:
Vor trebui să investească în propria sănătate. Să investească bănuți pentru că altfel lucrurile pot scăpa de sub control, nu neapărat în 2019, dar în 2020, 2021. Dacă începem un lucru din timp, lucrurile nu se agravează în anii ce urmează.
HOROSCOP. RAC:
Sunt sensibili și hipersensibili, trebuie să aibă mare grijă de ei, trebuie să fie atenți la mișcările care vor avea loc în viața lor afectivă-emoțională pentru că un an karmic este anul care îi pune în tot felul de ipostaze.
HOROSCOP. LEU:
Au scăpat, ca și Vărsătorii, de nodurile karmice, dar acestea se duc pe sănătate și în zona afecțiunilor care se pot croniciza. De aceea, este bine ca într-un astfel de an să vă îngrijiți cât mai bine.
HOROSCOP. FECIOARĂ:
Vor trebui să fie atente cel puțin în prima parte a anului pentru că Luna Neagră va fi în zona astrală a sănătății până la jumătatea anului. De aceea, tot ce înseamnă energie negativă, stresul de la locul de muncă și alte elemente, viața personală, sunt lucruri care le pot virusa sănătatea. Aveți mare grijă! Dietele trebuie să fie combinate, se spune că Fecioarele tind spre partea vegetariană, e bine ca un pic de carna albă sau pește să existe în dieta lor.
HOROSCOP. BALANȚĂ:
Trebuie să fie atente la relațiile de suflet și mai ales de chestiunile care țin de sănătatea personală. Foarte multe pot avea probleme grave datorită faptului că supra solicită, adică muncesc mai mult decât trebuie. Își pot afecta echilibrul interior și își pot da peste cap întreaga sănătate.
HOROSCOP. SCORPION:
Sunt și ei vizați datorită cvadraturii care va exista între Luna Albă la debut de an 2019 și Luna Neagră din Vărsător. De aceea, cei care au probleme în familie, în relațiile de cuplu, pe relația cu mama de exemplu, pot fi afectați pe termen scurt și pe termen mediu. Cei care sunt considerați spirite superioare pot fi ocrotiți, protejați de norocul divin.
HOROSCOP. SĂGETĂTOR:
Au parte de prezența lui Jupiter în constelația lor, se spune că este mare noroc și mare benefic. Datorită aspectelor de cvadratură, trebuie să ne gândim la relația pe care o avem cu divinitatea, relațiile din familie, la relațiile de suflet, la păcatele pe care le-au comis pentru că au efect de boomerang asupra sănătății. Cei care sunt superiori pot avea o susținere puternică de la Jupiter.
HOROSCOP. CAPRICORN:
Anul debutează cu o conjuncție Soare-Saturn, care îi împarte în două. Cei care sunt serioși, muncitori, punctuali, cei care nu au deranjat, vor avea parte de o sănătate bună. Cei care au avut o viață dezordonată pot să aibă tot felul de probleme.
HOROSCOP. VĂRSĂTOR:
Anul este împărțit în două. Jumătate din anul 2019 este sub prezența Lunii Negre, Luna Albă guvernează sănătatea, Luna Neagră guvernează sănătatea care trebuie privită dintr-un anumit unghi. Toți cei care știu să elimine toxinele, care știu să aibă grijă de propria sănătate, care au un nivel de evoluție foarte bun nu vor avea probleme. Cei cu o viață dezordonată, viață sentimentală și viață sexuală, pot suporta consecințele.
HOROSCOP. PEȘTI:
Vor avea o sănătate bună toți cei care au avut o moralitate exemplară. Datorită prezenței lui Neptun în constelația lor, se spune că toți cei care au credință și frică de Dumnezeu vor ști să își atragă sănătatea prin tot felul de metode bune, fie prin credință, fie a unui astrolog, specialist, cei care au avut o viață haotică, pot suferi într-un astfel de an datorită lipsei de moralitate.