Academicianul Leon Dănăilă – „Eu mi-am vândut şi apartamentul în care stau ca să am nişte bani pentru cercetare, cu condiția să rămân în el…
Academicianul Leon Dănăilă – „Eu mi-am vândut şi apartamentul în care stau ca să am nişte bani pentru cercetare, cu condiția să rămân în el…
L-AM ÎNTÂLNIT PE DUMNEZEU – Andre Frossard a publicat cartea: “Dumnezeu exista, eu L-am intalnit”. Papa Ioan Paul al II-lea l-a luat la intrebari pe…
Cinci frați plâng de foame – Destinul trist a cinci copii din judetul Vaslui. Dorm ingramaditi si mananca mamaliga cu ceapa. Merg toti la scoala…
În acel moment Sebastian a realizat – De câteva minute elicopterul SMURD decolase de la Timișoara către Arad, unde urma să fie pregătit pentru o…
Binele SE ÎNTOARCE – Un tânăr șomer s-a trezit într-o dimineață și a mers să își verifice buzunarele pantalonilor. Tot ce a găsit au fost…
MINUNE mare la moaștele Sfântului – „Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!“ Părintele Antim David, cel care multă vreme…
Rugăciune de Înălțarea Domnului – Înălțarea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, de după Paște. Este o zi dedicată pomenirii celor care nu…
RUGACIUNE pe Muntele Maslinilor LA LOCUL INALTARII DOMNULUI – “Doamne, Iisuse Hristoase, Cel care Arhiereu al nostru Te-ai facut ca sa Te poti aduce pe…