La Sectia de Terapie Intensiva, distanta dintre viata si trecerea in nefiinta este atat de mica, incat multi pacienti inceteaza sa mai spere in vindecare. Altii isi pun nadejdea in priceperea medicilor, dar si in ajutorul lui Dumnezeu, caci „fara El nu exista nici o vindecare”, dupa cum spune doctorul Radu Tincu, medic primar Terapie Intensiva la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca. Acesta vorbeste despre cazurile de insanatosire miraculoasa datorita rugaciunilor si despre importanta prezentei preotului in spital, la capataiul omului bolnav spre vindecarea sufletului acestuia. Tanarul medic sustine cu toata convingerea ca rugaciunile catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.
Domnule doctor, este preotul o prezenta importanta in spital, mai ales pentru pacientii de la Sectia de Terapie Intensiva?
Sunt foarte multi pacienti de la Reanimare care isi doresc prezenta preotului, prezenta ce nu trebuie perceputa, dupa parerea mea, neaparat ca asteptare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru ca viata se sfarseste, ci pentru a-i alina suferinta bolnavului. Dincolo de durerea fizica, pe care noi, medicii, o alinam cu analgezice, este nevoie si de alinarea sufletului acestor oameni. Trecand prin momente de cumpana in spital, unii pacienti si-au schimbat perspectiva asupra vietii, in sensul ca s-au intors la credinta in Dumnezeu. Altii abia atunci L-au descoperit. I-am auzit pe multi dintre ei impartasindu-si experienta si vorbind despre puterea credintei ca niste adevarati apostoli, iar concluzia lor este: „Da, Dumnezeu exista si m-a ajutat sa ma vindec!”
Credeti ca vindecarea trupului necesita si transformare spirituala?
In Sectia de Terapie Intensiva, de obicei, lupta pentru viata, care este permanent prezenta, te face mult mai atent la aspecte ce depasesc sfera medicala. Din punctul meu de vedere, medicul de Terapie Intensiva, pe langa activitatea principala de tratare a pacientului, trebuie sa fie si un foarte bun psiholog. Sa ofere suport emotional celui bolnav, dar si familiei acestuia. Suferinta la Reanimare este una foarte grea. Produce o serie intreaga de schimbari comportamentale. Pacientii fie nu mai sunt cooperanti, in sensul ca nu mai accepta tratamentul deoarece cad in deznadejde si vor sa se termine mai repede, fie, dimpotriva, nu accepta diagnosticul si posibilitatea unui final nefericit foarte curand. Cei dragi suporta si mai greu adevarurile medicale. Tratamentul este esential, dar trebuie sa existe din partea medicului o implicare psihoemotionala care sa asigure acest suport.
Ati remarcat vreo diferenta, fie si de ordin psihologic, intre starea pacientilor pentru care se fac rugaciuni, de exemplu Sfantul Maslu, si ceilalti?
Am observat la pacientii care beneficiaza de suport moral si religios ca exista, in primul rand, o cooperare mai buna cu ei. Din cate stiu, slujba Sfantului Maslu este randuita de Biserica tocmai sa fie ajutor bolnavului pentru a fi vindecat. De multe ori, in Reanimare am fost de fata cand preotul spitalului sau alti preoti din afara au efectuat slujbe de acest fel, savarsite la cererea familiei sau, in cazul pacientilor constienti, la cererea lor. Gandindu-ma retrospectiv la astfel de momente, pot spune ca de foarte multe ori Sfantul Maslu a produs modificari spectaculoase inspre insanatosirea celor internati. Unii au fost vindecati in mod miraculos.
Mai exact, ce fel de schimbari au survenit?
Au fost pacienti in coma care, chiar daca nu s-au trezit in timpul Sfantului Maslu, au trecut printr-o serie de modificari ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o data, inima a inceput sa bata mai repede si tensiunea sa creasca. Faptul ca a existat o reactie vegetativa simpatica, ceva care a determinat tahicardie si cresterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arata faptul ca ceva exterior s-a intamplat. Toate aceste modificari, reactii, au fost inregistrate doar pe perioada savarsirii slujbei Maslului, intr-un interval de 40-50 de minute.
Ar putea exista o explicatie stiintifica pentru aceste schimbari?
Daca vrem sa fim riguros stiintifici, putem sa le atribuim unor factori pe care probabil nu i-am sesizat medical la acel moment, dar, ca medic, intrebarea mea este: ce ar putea interveni pe o perioada de 40 de minute, care sa se si termine odata cu slujba Sfantului Maslu? Este clar ca, daca un pacient are timp de cateva zile niste parametri constanti si, dintr-o data, acestia inregistreaza modificari exact pe durata acestei slujbe, se datoreaza rugaciunilor. Eu cred cu toata fiinta ca aceste schimbari au fost determinate de slujba Sfantului Maslu.
Au fost si cazuri in care s-a intamplat mai mult decat modificari ale parametrilor hemodinamici?
Am vazut pacienti care in timpul slujbei de Maslu cu toate ca erau intr-o stare grava, in coma, au avut o serie de momente de revenire extrem de spectaculoase, atat pentru familie, cat si pentru noi, medicii. In timpul perioadei de rugaciune, acestia interactionau oarecum cu familia si cu preotii care efectuau Sfantul Maslu. De-a lungul carierei mele ca medic am avut pacienti care nu aveau nici o sansa din punct de vedere stiintific, iar dupa efectuarea mai multor slujbe de Maslu, cu rugaciune intensa din partea familiei, si-au revenit in mod miraculos, inexplicabil pentru orice om format intr-o scoala de medicina, scrie matinalromania.ro.
De foarte multe ori spun acest lucru si familiei, dar si colegilor mei, ca intotdeauna, dincolo de stiinta, este Dumnezeu Care ne poate demonstra ca, exact atunci cand suntem mai convinsi ca detinem adevarul absolut, ne inselam. Am avut de-a lungul timpului multi pacienti pe care ii consideram imposibil de salvat, iar apoi acestia au plecat acasa refacuti. Intotdeauna, medicina ramane uimita in fata puterii dumnezeiesti. Intotdeauna, cei care suntem aplecati spre a observa divinitatea ne dam seama ca nu trebuie sa fim niciodata deznadajduiti, ci dimpotriva, ar trebui sa ne incredem permanent in faptul ca dincolo de medicamentele noastre, dincolo de aparatura medicala pe care o detinem, de stiinta noastra, exista Dumnezeu Care ne poate ajuta si Care poate face minuni. Singura problema e sa vrem sa vedem acest lucru.
Multi isi pun intrebarea daca nu cumva Dumnezeu face minuni doar pentru cei care cred in ele. Ce parere aveti?
Trebuie sa le spun acelora care cred asta ca, daca nu au simtit interventia divina in actul medical, este pentru ca nu au fost atenti sau nu au dorit sa fie atenti, desi sunt convins ca Dumnezeu S-a revelat de foarte multe ori in fata lor, numai ca fiind preocupati doar de partea aceasta stiintifica, pur umana, nu au dorit sa identifice interventiile divine. Dumnezeu nu se dezvaluie in mod ostentativ, ci se manifesta mai degraba ca o forta subtila, discreta. Daca suntem capabili sa-I vedem ajutorul si sa-L simtim, o putem face cu usurinta.
Ati avut cazuri de pacienti nu tocmai religiosi si care au trait experienta vindecarii datorita rugaciunilor?
Acum cativa ani am avut o pacienta in coma, o persoana nereligioasa, care si-a revenit in mod spectaculos. A povestit extrem de amanuntit dupa ce si-a revenit ca a avut un vis in care un barbat, care parea a fi preot si pe care nu-l cunostea, a ajutat-o in acele momente de cumpana. Pacienta l-a recunoscut pe acesta cand a coborat la capela spitalului, identificandu-l in persoana Sfantului Luca al Crimeii, pictat in icoane. A fost un moment emotionant atunci cand a realizat ca imaginea pe care a avut-o in vis era identica cu sfantul din icoana aflata in capela.
A inceput sa planga si a realizat ca ceea ce a crezut ca a fost un simplu vis era de fapt o revelatie in care i s-a aratat Sfantul Luca. Ne-a povestit cu lux de amanunte blandetea, caldura pe care le-a simtit venind de la acest sfant. Este doar un caz pe care mi-l amintesc din cele foarte multe pe care le-am trait la Terapie Intensiva. Aceasta persoana a spus tuturor celor din jur ca, in cea mai grea perioada a vietii, in momente de cumpana, Sfantul Luca a ajutat-o si astfel a reusit sa se vindece.
Este Terapia Intensiva un prag de incercare a credintei pentru bolnavi?
Cred ca omul bolnav constientizeaza mult mai abrupt bolile sufletesti pe care le-a avut si pe care nu le-a vazut.
Este un moment de o claritate foarte mare a constiintei. Probabil, iminenta trecerii in nefiinta creeaza o serie de transformari interioare. Este limita si omul devine mult mai constient de ceea ce a facut si ar vrea sa corecteze. De aceea, cred ca prezenta preotului in spital, la capataiul omului bolnav, este foarte importanta pentru vindecarea sufletului sau. Poate ca omul respectiv are pacate pe care nu le-a marturisit niciodata si pe care le resimte acum foarte apasator. Si fizionomia pacientilor care sunt supusi rugaciunii se schimba, ei devin mult mai senini, chiar daca sunt in coma si chiar daca pentru unii este sfarsitul acestei vieti.
Acest sfarsit vine cu o oarecare eliberare. E impresionant momentul cand, in Terapie Intensiva, vin preotii sa tina Sfantul Maslu si se strang in jurul unui pacient familia, medicii, asistentele si toti se roaga pentru acel om. Atunci se intampla ceva ce depaseste stiinta noastra, cunoasterea medicala, puterea de intelegere a omului. Rugaciunile catre Dumnezeu nu raman niciodata fara raspuns.
