Fiecarui crestin i se da un „inger luminos” la botez. Po¬trivit lui Hristos, „ingerii lor in ceruri pururea vad fata Tatalui meu“ (Mt 18,10). Cu alte cuvinte, prezenta unui inger e o manifestare a unei sfintenii personale, a unei per¬soane in mijlocul nostru, aflata in comuniune si comunicare neincetata cu Dumnezeu. Cine sunt ei? Care e relatia noastra cu ei?

Fiecarui crestin i se da – Pentru inceput, ingerii nu sunt „heruvimii” draguti, cu fete de bebelusi cum sunt cel mai adeseori pictati in arta occidentala. Dimpotriva, din Sfintele Scripturi stim ca sunt impozanti, puternici, ba chiar intimidanti. Chiar si atunci cand iau forma umana, isi pastreaza aceste caracteristici. Manifesta intotdeauna o autoritate divina poruncitoare, ingerii slujesc lui Dumnezeu, sunt respectuosi in prezenta Sa, primesc in chip nemijlocit cuvintele Lui, sunt trimisi sa descopere si uneori chiar sa indeplineasca vointa Lui.

Printre cele mai importante misiuni ale ingerilor e sa-i calauzeasca si sa-i ocroteasca pe oameni. Acesta e un semn al binecuvantarii de la Dumnezeu. Sfantul Vasile cel Mare se refera la ingerul pazitor ca la un „ocrotitor” si „pastor” al credinciosului care se increde in el. Din rugaciunile zilnice si din diferitele canoane ale ingerilor care se citesc in Biserica Ortodoxa, invatam ca ingerii nostri pazitori ne cunosc foarte bine: se bucura cand facem binele si se in¬tristeaza cand facem raul, ba chiar pot fi pusi in dificultate de noi. Vigilenta lor e fara gres, cata vreme nu-i „punem pe fuga”. Astfel, un inger e o binecuvantare de la Dumnezeu, dar ca toate binecuvantarile Lui ea depinde si de pur¬tarea noastra. Din acest motiv Biserica cere incontinuu in ecteniile ei un „inger de pace, calauza de incredere, pazitor” in toate imprejurarile. Eventualitatea acestei binecu¬vantari e cel mai succint exprimata in cuvintele lui Dum¬nezeu catre Moise:

„Iata Eu trimit inaintea ta pe ingerul Meu, ca sa te pazeasca in cale si sa te duca la pamantul pe care l-am pregatit pentru tine. Ia aminte la tine insuti; sa-l asculti si sa nu-i fii necredincios, ca nu te va ierta, pentru ca numele Meu este in el” (Is 23, 20-21).

Loading...
Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *