Singurul localnic din satul Rosia traieste ca in secolul al XIX-lea, intr-o casuta de chirpici, luminata cu lampa de petrol. Soarta locului izolat din Muntii Metaliferi se schimba, treptat, dupa ce un om de afaceri a cumparat terenurile si casele vechi.
Vasile Utan are 63 de ani si a ramas singurul localnic din Rosia, un catun ascuns in munti, pe Valea Geoagiului, la circa 70 de kilometri de municipiile Deva si Hunedoara. In Rosia, in urma cu jumatate de secol traiau peste 40 de familii, care munceau in agricultura, exploatari forestiere si la cresterea animalelor.
In zilele de targ, oamenii din Rosia (numita si Burtuca) traversau padurea deasa din Muntii Metaliferi si coborau in Sacaramb si Hondol, sate aflate la circa 10 – 15 kilometri, in tinutul minelor de aur, sau inspre Geoagiu, oprindu-se la Balsa, aflata la cinci kilometri. Acum drumul de la Sacaramb la Rosia poate fi parcurs doar pe jos, prin padurea ocupata deseori de TAF-uri, in timp ce drumul forestier de la Balsa la Rosia este aproape inaccesibil, scrie magazinuldecase.ro.
Casuta din satul natal
Vasile locuieste intr-una din primele case rasfirate in vaile Rosiei. Caminul sau din chirpici are o doar camera si doua ferestre mici prin care abia trec razele soarelui. O lampa cu motorina lumineaza incaperea, soba cu lemne este folosita pentru gatit si caldura, iar izvorul din curte asigura alimentarea cu apa. Un stalp de curent electric este plantat in batatura casei lui Vasile insa omul spune ca nu are la ce sa foloseasca electricitatea, nici macar pentru telefon. In zona nu este semnal de telefonie mobila.
In ultimii ani, spune localnicul, s-a descurcat cu un ajutor social de circa 140 de lei si a mai lucrat cu ziua la stana sau la taiatul lemnelor, iar drumul pe jos spre Balsa l-a mai scos din singuratate. Uneori a trebuit sa se pazeasca de turmele de mistreti care misuna prin zona, de lupi si chiar de ursi de talie mica, din ce in ce mai multi, spune sateanul.
„Tatal meu a ridicat aceasta casuta prin anii 1970 cu ce a putut. Aici a locuit cu mama mea, pana a murit. Eu am lucrat ca sofer vreo 20 de ani, in Deva, pe vremea lui Ceausescu, insa dupa 1990, dupa ce am ramas fara loc de munca, m-am intors aici. Cu timpul m-am obisnuit cu acest loc, chiar daca treptat toata lumea a plecat din sat”, povesteste Vasile. In satul invecinat, Galbina, au mai ramas cateva familii. In Galbina este biserica, iar in trecut, a functionat o scoala pentru copii, poate singurele avantaje ale locului „de peste deal”, fata de satul Rosia.
